tous-orthodoxe

Cuvânt la Duminica din 7 octombrie

Pescuitul Miraculos Luc 5, 1-11

"Dumnezeu nu-mi ajută, nu are grijă de mine?" Nicidecum. Desigur, vesel Petru si Andrei nu puteau fi, căci era firesc să nu fie după atâta trudă zadarnică, dar descurajati nu erau, ceea ce vedem din faptul că la porunca lui Iisus de a depărta corabia în larg şi de a-şi arunca mrejele în apă, Petru îi răspunde liniştit şi încrezător: "Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja" (Luca V, 5). Acest răspuns ni-L arată pe Petru gata, sprijinit pe cuvântul lui Iisus, să reînceapă munca, deşi acum condiţiile erau nefavorabile, căci era ziuă, iar el era istovit. Iată deci cum insuccesul, departe de a-l descuraja, îi insuflă un nou elan, prin încrederea deplină în cuvântul Mântuitorului.

Ce pildă edificatoare pentru noi! Câte eşecuri, câte umiliri şi obstacole întâmpinăm şi noi în îndeplinirea slujbei şi ocupaţiilor noastre de fiecare zi! Unele datorită grabei, altele neatenţiei, ori nepriceperii. Unele vin fără vina noastră, chiar când pornim la drum cu intenţiile cele mai curate şi după ce ne-am rugat şi am făcut toate preparativele cuvenite. Avem oare dreptul să ne pierdem nădejdea? Nicidecum, deoarece Dumnezeu, care urmăreşte un scop mai înalt, spiritual, vrea ca toate eşecurile şi piedicile ce-mi ies în cale să-mi fie tot atâtea trepte spre o mai mare dezlipire de mine însumi, şi o mai mare ataşare de El şi încredere fără rezerve în ajutorul Său. Pot eu să las totul, în caz de insuccese, şi să renunţ la chemarea Sa ce îmi asigură un atât de preţios profit spiritual?

Nu rareori se întâmplă să sufăr înfrângeri chiar în strădaniile pentru înaintarea în virtute. Iau zilnic hotărâri bune, îmi fac planuri măreţe, dar, poate, chiar în clipa următoare, din slăbiciune ori neatenţie, din prea multa îcredere în sine le calc în picioare. Am oare dreptul să-mi spun: "Nu mă pot învinge, Dumnezeu nu-mi ajută?" Nu. Dimpotrivă, dacă mă voi examina serios, voi constata că vina o port tot eu, care mi-am pus încrederea în puterile mele, nesocotind că fără harul său nu sunt nimic. Şi astfel nu am altceva de făcut decât să mă căiesc şi să-i cer mai multă smerenie şi încredere necondiţionată în El. Şi după fiecare cădere să mă ridic prompt, gata să-mi reiau lucrul: "Doamne, cu încredere în puterea harului Tău, voi încerca din nou".

Aşa a făcut Petru. "Şi aruncând mreaja, a prins mulţime mare de peşti, încât li se rupea mreaja" (Luca V, 6). Astfel, încrederea necondiţionată a lui Petru în cuvântul lui Iisus a fost răsplătită de Iisus printr-o minune. Şi, aci, apare smerenia profundă a lui Petru. El îşi dă seama că în acest succes miraculos el nu are nici un merit; totul este efectul puterii milostive a lui Iisus. De aceea, copleşit de propria sa nevrednicie, se prosternează în faţa Lui, implorându-L: "Ieşi de la mine Doamne, căci om păcătos sunt" (Luca V, 8). Ceea ce nu vrea să însemne: "Desparte-Te de mine, rupe-o cu mine, Doamne!" ci: "Tu, Doamne, Tu singur ai făcut aceasta şi eu nu sunt vrednic să stau în prezenţa Ta!" Şi precum înainte, din insucces, tot astfel acum, din succes, Petru trage folos pentru sufletul său, căci sufletul său deschis, docil cuvântului lui Iisus, se umple de har, de harul unei credinţe tari şi al unei încrederi şi mai mari.

Cât de departe suntem noi de această atitudine a lui Petru în succese! Uităm atât de uşor de Dumnezeu în succesele noastre, chiar şi în acelea care privesc mântuirea. Nu o dată ne pomenim printre aceia care, izbutind într-un lucru, spun: "eu", "eu" şi iar "eu", în loc să avem permanent în faţa ochilor adevărul că existenţa şi puterile noastre fizice şi morale sunt opera iubirii lui Dumnezeu, şi doar Lui îi datorăm lauda pentru tot ce suntem şi realizăm?

În sfârşit, drept răsplată pentru frumoasa mărturie de ataşament şi încredere, Iisus îi face lui Petru un dar şi mai preţios şi neaşteptat - darul alegerii lui de apostol, de colaborator intim al Său şi de continuator al misiunii Sale de mântuire a oamenilor: "Nu te teme, de acum vei prinde oameni" (Luca V, 10), îi zice Iisus lui Simon. "Şi scoţând amândouă corăbiile la mal, lăsând toate, s-au dus după dânsul".

Comportamentul lui Petru să ne fie îndemn şi model de încredere în Dumnezeu când strădaniile noastre sunt zădărnicite, şi de smerenie şi recunoştinţă în clipele de izbândă, preamărindu-L pe El, de la care vine "tot darul cel bun şi tot harul desăvârşit" (Iacob I, 17). Astfel vom creşte tot mai mult în har, în credinţă şi iubire, care prin succese şi înfrângeri ne va înălţa - ca pe tot atâtea trepte - spre unirea cu Iisus, cu Domnul şi Mântuitorul nostru. Şi, asemenea lui Petru vom deveni şi noi, în locul pe care-l avem în societate, apostoli prin trăirea noastră creştinească. Amin